Ca sa evit orice confuzie precizez ca eu nu am fost in tura respectiva , iar persoanele implicate in acest incident au dorit sa ramana anonime. De aceea in acest post nu apar nici un fel de nume.
13 februarie 2011, Pietrosu Rodnei
Avalansa:
1. Temperatura aer -17 grade
2. Vant 10m/s – rafale
3. Adancime zapada- ? variabil
4. Tip avalansa- in placa
5. Grosime aproximativa placa in linia de fractura; 70-90cm (cu aproximatie)
6. Inclinare panta zona de fractura: cu aprox 40-42 grade… (poate mai mult)
7. Inclinare panta zona de rulare (30 grade in medie)
8. Latime linie de fractura 100-150 m?…(mult mai lata in zona inferioara)
9. Lungime de la linia de fractura pana jos…aporx. 500m…poate mai mult…
10. Am fost tarat in extrema stanga (privit de jos) aprox 300-400 m, ingropat in zona cea mai decliva unde acumularea de zapada e maxima.
Facts:
1. Nu a fost necesara localizarea mea cu ajutorul transcievrului
2. Nu a fost necesara sondarea
3. Am fost urmarit cu privirea de catre ceilalti si inainte ca totul sa se opreasca, ei alergau/alunecau deja spre locul in care eram ingropat
4. Deasupra mea la aproximativ 1,5 m, o a 2a persoana din grup a fost partial surprinsa (membrele inferioare) insa a reusit sa se elibereze, si, stiind exact unde sunt eu, a inceput sa sape cu mainile pentru a-mi elibera capul.
5. Ulterior au ajuns si ceilalti (neantrenati sau foarte putin antrenati de avalansa) si in aprox 15 minute m-au eliberat si pe mine
6. Groapa din care am fost scos avea aprox 2,5- 3 m adancime
7. Zapada care o aveam peste cap avea aprox 50cm (comprimata)
8. Am fost ingropat cu fatza in sus.
9. Timp petrecut sub zapada, complet privat de oxigen: aproximativ 1 minut.
10. Am suferit o contuzie puternica la nivelul gleznei stangi + intindere ligamentara usoara si o escoriatie (julitura) la nivelul arcadei orbitare drepte.
Intamplarea pe larg:
Duminica, 13 februarie 2011 a devenit cea mai norocoasa zi din viata mea. Ziua in care am devenit parte intr-o statistica- ingropat complet in avalansa, gasit, salvat, in viata!
Am incercat sa-mi astern trairile pe ‘hartie’ imediat dupa cele intamplate, insa nu am putut. Au trecut 5 zile si-mi vine foarte greu si acum sa fac acest lucru. In continuare tremur necontrolat cand imi amintesc ce s-a intamplat.
Am fost 5 persoane. Ne stim de ceva vreme. Am facut mai multe ture la munte impreuna. In dimineata zilei de 13 feb. m-am trezit mai repede impreuna cu unul dintre ei pentru a face ceva poze si a reusi sa schiem mai multe ture. Ne aflam in zona cabanei meteo din Muntii Rodnei. Ne doream sa coboram (schiem) chiar de pe varf (Pietrosu) pe o linie mai sinuoasa care intersecta o fatza cu multa zapada adusa de vant. Am ales sa facem o coborare de incalzire pe o fata mai scurta (~700-800m?) dar destul de inclinata, cu expunere la soare (afara temperatura era de -17 grade iar vantul sulfa cu 10m/s). Am observant inca de la inceput, de indata ce am iesit din cabana, ca la suprafata exista un strat de crusta (probabil de la vantul ce a suflat intreaga noapte in rafale). Am ales pentru urcat o linie relativ sigura; la fiecare pas stratul de crusta de la suprafata ceda si ne trzeam in zapada pana la genunchi. Dupa aproximativ 150-200m urcati, instinctul m-a facut sa zic ‘ne oprim aici- nu prea imi place zapada’ (era o zona sigura- deasupra era o zona stancoasa, intinsa, cu foarte putina zapda). Prietenul cu care eram m-a ascultat, am sapat o platforma si ne-am asezat sa facem ceva poze si sa-i asteptam pe ceilalti 3 (era soare si era mult mai placut decat jos, la baza). Crusta de la suprafata avea aprox 10 cm iar sub era un strat f adanc de pulver indesat. In momentul cand ceilalti ne-au anuntat telefonic ca pornesc si ei, ne-am decis sa coboram pe rand din locul in care ne aflam.
Am plecat primul: am executat 2 viraje sarite pentru a provoca e eventuala lavina de zapada… s-a crapat doar crusta si nu a curs nimic; am continuat cu 3 viraje largi si rapide pana la baza; pritenul cu care eram a coborat si el, perfect, pana la baza. Ne-am intalnit cu ceilalti 3, si i-am avertizat despre nelinistea mea in legatura cu zapada. Ei ne vazusera coborand, si au decis totusi sa urce, sa incerce…
Doi dintre ei au luat-o inainte pe alte urme (50m mai la dreapta) decat cele pe care urcasem noi, urcand direct catre o stanca, urmand sa o ocloleasca si sa continue pana sus; prietenul cu care coborasem i-a urmat; eu am ramas jos, gandit, impreuna cu celalat amic care-si aprinsese o tigara si urma sa porneasca si el, mai incolo. Nu-mi doream sa urc…ceva imi zicea ca nu-s conditii prea bune de dat; nu imi doream nici sa fiu catalogat de restul ca un fricos care n-are curajul sa urce… probabil mandria asta m-a facut sa iau decizia sa-mi prind schiurile pe rucsac si s-o iau in viteza la deal. Eram al 4-lea… I-am ajuns din urma si urcam in sir indian. Ajunsesem in dreptul stancii (grupului de stanci) pe care urma sa le ocolim pentru a ne continua drumul spre creasta. Unul dintre cei din fata a facut 2 poze cu telefonul: una in jos si una in sus. Cel de-al 5-lea din grup isi regla skiurile pe rucsac si urma sa porneasca si el la deal; era inca la baza.
Urcam destul de bine, intr-un ritm bun alaturi de ceilalti… priveam cu coada ochiuli grupul de stanci din stanga mea si incercam sa aleg o lnie pentru a le sari la coborare, cand, din senin, am auzit…. un tunet… Stiam ce este, dar nu voiam sa accept!!! A fost un sunet puternic, foarte puternic si infundat… Nu am apucat sa privesc in sus; am auzit doar strigatul primului, cel care era in fata: A V A L A N S A…
Am fost foarte lucid si constient pe toata durata evenimentului. Am vazut initial cum grupul de stanci din stanga mea ‘se deplaseaza’ la deal…nu…nu era cu putinta- eu o luam la vale; la inceput incet…apoi tot si tot mai tare… Am realizat ce se intampla si am incercat actionez in consecinta. Nu pot descrie in cuvinte forta acestei avalanse… A fost probail cel mai puternic lucru care l-am simtit vreodata… Am observat placa enorma desprinsa… apoi un puzzle enorm care a inceput sa se dezintegreze si sa semene mai mult cu valurile unei mari agitate…
Initial am ‘plutit’ deasupra cu bratele departate de corp si genunchii indoiti, incercand sa nu fiu ‘agatzat’… nu stiu cat a durat asta, pentru ca la un moment dat am fost coplesit de forta zapezii, aruncat pe spate cu capul la vale si tavalit cateva sute de metri.
Din pacate, picioarele imi fusesera si ele agatzate… am simtit niste parghii nefiziologice care actioneaza asupra lor si asteptam sa incep sa ‘ma fracturez’… imi ziceam ‘e ok daca scap cu atat’; viteza de alunecare si forta zapezii erau tot mai mari… printr-o minune am reusit sa ma grupez cu genunchii la piept printr-un efort inimaginabil; am incercat sa duc mainile la fatza (in continuare alunecam pe spate, usor lateral stanga si cu capul in jos) insa nu am mai apucat; am reusit sa le aduc pana in zona sternului… Am simtit niste izbituri extrem de puternice urmate de o impoisibiliate de a misca, apoi….intuneric.
Au urmat cele mai cumplite momente din viata mea de pana acum. Eram in imposibilitatea de a ma misca in vreun fel… nu imi puteam misca nici macar degetele de la mana, daramite vreun membru. Gura imi era infundata de zapada…, nasul la fel; aveam zapada si in urechi si ochi…Eram ‘cimentat’, nu puteam respira in vreun fel… simteam ca totul este gata. Au inceput sa apara fel de fel de ganduri… suntem la 6 ore de ‘civilizatie’, nu exista punct Salvamont in zona, nu exista elicopter… Sunt terminat. Simteam ca in urmatoarele secunde imi voi pierde constientza. Cunosteam senzatia. Stiam ca moartea prin sufocare e cumplita…voiam sa se termine cat mai repede. In scenariul meu, eram ferm convins ca si ceilalti sunt ingropati prin zapada si cineva ne va descoperi pana la urma la primavara…
Si totusi o parte din mine continua sa lupte… Imi doream sa traiesc. Imploram orice fortza Divina sa aiba mila de mine, de maica-mea… Sunt totusi tanar, sunt o gramada de lucrurui pe care inca nu le-am facut. Nu voiam sa fie gata…Eram hipoxic (privat de oxigen) si simteam asta… Pieptul ma durea cumplit…era comprimat la maxim de greutatea zapezii de deasupra mea. Se zice ca in situatii de genul asta, cand esti fata-n fata cu moartea ai un flash-back cu toate momentele marcante din viata ta…la mine nu a fost deloc asa… nu voi vorbi despre lucrurile (mai exact persoanele si locurile care mi-au venit in minte) pentru ca tin de o intimitate numai a mea. Mi-am dat seama ce mult imi doresc sa traiesc; am inceput sa cred in asta- sunt de parere ca daca iti doresti ceva cu adevarat, trebuie inainte de toate, sa crezi in asta, si se va intampla…
Mintea mi-o luase un pic razana…’ma aflam’ in Chamonix, aveam in fatza Aiguille du Midi… cand, deodata, zapada a inceput sa se miste, si…lumina….apoi, aer….
Nu voi uita in viata mea mana care m-a descoperit si mi-a redat posibilitatea de a targe din nou aer in piept. Am inceput sa strig dupa aer… in cateva secunde erau 4 prieteni deasupra mea chinuindu-se sa ma elibereze… am inceput sa plang necontrolat, fericit ca sunt viata.
Nu stiu cat timp am stat ingropat. Incerc sa fiu obiectiv…cu siguranta, sub 1 minut…cateva secunde in plus si mi-as fi pierdut constientza si atunci, lucrurile ar fi stat altfel…
Nu am cuvinte sa le multumesc celor 4 prieteni care mi-au salvat viata. Din motive obiective, nu le voi face public numele. Acesta nu este un articol de presa facut sa creeze mare valva ci mai degraba o ‘descarcare’ a mea si o incercare de constientizare a tuturor montaniarzilor, indiferent de experienta, ca pericolul avalanselor exista, si nu e deloc de neglijat. Apare acolo unde te astepti mai putin. Sunt in viata datorita celor 4 si datorita reactiei neobisnuit de rapida a acestora- au fost pe faza, nu s-au pierdut si au stiut ce sa faca! Se pare ca weekendul cu vreme proasta din Balea cand am facut exercitii impreuna in jurul cabanei cu un rucsac ingropat cu un transceiver in el nu au fost in zadar… Imi place sa cred ca si lucrul acela a contat!
Sper ca dupa lectura acestor randuri cat mai multi sa-si achizitioneze echipament de salvare din avalansa: TRANSCIEVER, SONDA, LOPATA!!! Nu plecati iarna pe munte fara ele!
Cu siguranta, daca as fi avut si un Avalung, as fi avut suficient timp sa-l folosesc; daca as fi avut rucsac ABS, as fi avut vreme sa-l declansez; daca…
Pentru toti cei care ies in afara partiilor amenajate, cred ca cel mai important este sa-si directioneze banii in special spre echipamentele de salvare/protectie si nu spre schiuri si clapari si haine si accesorii care mai de care mai scumpe… Nu acestea din urma sunt cele care fac diferenta!!!
Aveti grija cu cine iesiti offpiste! Cunoasteti-va partenerii si fiti siguri ca sunt echipati corespunzator si incercati sa aflati cum reactioneaza in stare de shoc! O reactie rapida face diferenta dintre viata si moarte!
Mentiuni:
1. Toate fotografiile realizate cu mine ingropat au fost realizate la insitentele mele; niciunul nu ar fi dorit sa se opreasca din sapat
2. Singurii vinovati pentru ce s-a intamplat suntem noi; datorita noua avalansa s-a declansat si am suferit consecintele
3. In zona nu exista punct Salvamont (cel putin iarna) si, logic, nici elicopter
4. Cei de la cabana meteo (din spusele lor) nu detin dispozitive de cautare si localizare in avalansa de tip transceiver
5. Zona este deosebit de salbatica si izolata; odata ajunsi acolo sunteti pe cont propriu!
La final as dori sa relatez reactia meteorologului de servici (care se afla in stare de ebrietate) de la cabana meteo:
“am auzit cainele ca latra si am fugit la geam sa vad ce s-a intamplat; am vazut avalansa si numai 4 oameni…v-am vazut ca sapati…m-am gandit ca unul e prins sub; d-apai n-am mai sunat la Salvamont… ca is ocupati saracii cu Serbarile Zapezii in Borsa si am zis sa nu-i mai deranjez”…- aceasta a fost reactia unui om care ar fi putut, in alte conditii, poate, sa faca diferenta…
Oai, ce relatare! Am trait intens chiar numai citind experienta aceasta. A scapat ca prin urechile acului, un minut sau doua de intarziere din partea colegilor l-ar fi putut costa viata.
Mi se pare important si il felicit ca a recunoscut ca din mandrie a vrut sa continue, desi simtea ca nu e ok zapada. Chiar si acest gand e un semnal de alarma pentru un potential pericol.
Apoi, trairile din acele momente si spaima resimtita inca multe zile dupa eveniment imi dau de gandit. E clar ca orice factor neglijat poate duce la o tragedie.
Sper sa invatam cu totii ceva din experienta ta, intr-adevar finalul ar fi putut sa fie cu totul altul, ma bucur ca nu a fost asa…
Multumim pentru acesta relatare. Fiecare din noi avem ceva de invatat citind-o. Cand gresesti sau pur si simplu ti se intampla, este foarte important sa imparti cu altii trairile si faptele. Toti avem de invatat. Adevarat este ca facand asta, garantat intotdeauna se gaseste un "destept" care sa te faca inconstient si sa iti enumere greselile pe care le-ai facut (ca si cum tu nu ti-ai dat mult mai bine seama singur sau cu prietenii de ele). Sa nu iti para rau atunci ca ai avut aceasta idee de ati impartasi intamplarea. Gandeste-te ca toti restul (zeci, sute) care au citit si nu au spus nimic, au invatat ceva.
Iti doresc sa treci cat mai repede peste moment si sa ai parte de multe ture faine de schi.
Din imaginea cu tine ingropat, vad ca au sapat cu mainile goale dupa tine. Si cu placa, banuiesc. Daca era un pic mai "uda" si cimentata zapada, nu te mai scoteau asa usor. Asta a fost inca o sansa in plus. Cum ai scris si tu, tranciever+lopata+sonda ca baza(costa cam 270E un asemenea set), plus Avalung, ABS… iti cresc sansele considerabil. Bine, si cunostintele de folosire a lor, ca degeaba le ai daca nu stii sa le folosesti eficient.
Sanatate.
"Sper ca dupa lectura acestor randuri cat mai multi sa-si achizitioneze echipament de salvare din avalansa: TRANSCIEVER, SONDA, LOPATA!!! Nu plecati iarna pe munte fara ele! …Cu siguranta, daca as fi avut si un Avalung, as fi avut suficient timp sa-l folosesc; daca as fi avut rucsac ABS, as fi avut vreme sa-l declansez; daca…"
Doua scurte observatii :
1) Dotarea cu echipamente nu rezolva nicio problema. Nicaieri nu am vazut scris ceva legat de dorinta de a ÎNVATA MAI MULT despre zapada si pericolele ei. Tehnologia oricât de costisitoare si avansata este nu scuteste stapânirea notiunilor de baza.
2) Faza cu "as fi avut suficient timp…" mi se pare exagerata. Atât Avalungul si ABS sunt, în opinia mea, doar niste alibiuri care golesc buzunarele unora pentru a le umple pe ale altora.
Pentru final, reactia celor de la statie, pare la prima vedere lipsita de umanitate. Dincolo de absenta seriozitatii "…am zis sa nu-i mai deranjez…", ar fi bine de retinut ca NU trebuie contat pe interventia salvatorilor, chiar daca sunt dotati cu mijloace de transport aerian. Timpul pierdut în alertare si informare trebuie folosit la cautarea si dezgroparea victimelor.
Sa fie învatatura de minte ! Doar din propriile greseli învatam !
Mihai Tanase
Salut,
Din fericire nu eu am fost victima, we respectiv eram in Retezat, e vorba de un prieten care a dorit sa ramana anonim din motive personale.
Oricum experienta traita de el e intradevar terifianta si sunt multe invatat din ea.
Numai bine,
Adi V.
Frapanta relatare. Sigur toti cei care citesc acest blog se dau in off-piste, sunt pasionati de munte si inteleg pericolul reprezentat de avalanse, insa nu stiu cati au fost surprinsi de o avalansa si ingropati complet. Eu, cel putin, am fost o data tarat vreo 15-20 de metri, iar de doua ori s-a rupt sub mine. Iar o data s-a rupt foarte mult, surprinzator era chiar la Sinaia, abia ninsese, si s-a rupt tot Carpul, de sus pana in caldare.
Iti multumim pentru povestire, deoarece ne-ai aratat cum e in interior, cum e sa fi surprins si ingropat complet de o avansa. Parerile de genul "puteai sa.." sau "a fost bine/rau ca.." sunt inutile, tu ai fost surprins de o avanansa, iar asta e un pericol la care ne expunem cu totii cand ne dam in off-piste. Insa nu putem intelege cat de puternica este pana nu ne prinde, sau pana nu citim o relatare ca a ta…
Salut,
mă bucur că autorul a luat decizia să publice această relatare personală. Mă bucur și că nu au fost victime în această avalanșă.
Toată echipa a beneficiat de foarte multă clemență din partea muntelui. Un noroc de care mulți alții nu vor beneficia!
Încă o dată se confirmă faptul că, abia după ce te lovești cu capul de tocul ușii, iei măsuri de precauție (dacă mai trăiești!).
Fără a fi critică, doar observație…
Personal, mi se pare incredibil că azi, când există așa de multă informație privind riscurile (!!) un grup de 4 pers. se expune avalanșelor fără să aibă nici un fel de echipament de salvare. Ignoranță cu propria-i viață?!?
În România de azi, există numeroase echipamente de salvare în magazine, unele mai performante decât celelalte, de la DVA-uri la rucsaci ABS!
Cred ca fiecare trebuie sa traga invatamintele corecte din aceasta intamplare:
-echipamentul e foarte important
-mai mult decat echipamentul e important sa sti sa-l folosesti corect
-mai mult decat toate cele de mai sus la un loc e sa ai cunostinte corecte despre zapada/teren/conditii meteo si despre mecanismele de formare ale avalanselor.
Norocul functioneaza o data de 2 ori.In mod evident pericolul de avalansa nu poate fi exclus in totalitate, dar poate fi minimizat.
Pe termen lung doar educatia corecta iti poate salva viata!
Numai bine,
Adi V.
Clementa din partea muntelui, cum zicea cineva, si zicea foarte bine. Noroc. Cineva acolo sus a zis ca mai ai ceva de facut pe planeta.
fiind si eu surprins de o avalansa acum mai multi ani (10)? pot confirma faptele:
1. nu iti trece toata viata prin fata ochilor, asta e bullshit, te gindesti la cei dragi, eu sincer m-am gindit la parintii mei, am zis: "ce o sa faca, saracii de ei". imi doream pe alunecare sa-mi dau mai repede cu capul de ceva, sa nu mai stiu nimic si totusi, am reusit sa fac unele chestii care m-au salvat.
2. momentul declansarii.. e exact cum ai povestit, si la mine a fost avalansa in placi, si in primele 1-2 secunde nu intelegeam de ce se duce dealul in sus, cind eu ar fi treubuit sa ma opresc, apoi forta imensa, puzzleul…
3. parca Thomas zicea ca daca era mai "uda" zapada, nu te mai scoteau asa usor.. ei bine, initial cind s-a oprit avalansa am fost prins doar un pic mai sus de clapari, si nu am reusit sa-i scot.. era ca betonul zapada. norocul a fost ca nu a curs mult dupa mine si am fost ingropat doar pina la torace.
4. apoi socul emotional imens, eu am incercat sa ma calmez, mi-au trebuit secunde bune sa-mi aprind o tigara (noroc ca erau in buzunarul de la piept :)), pt ca efectiv nu-mi puteam controla miinile. apoi idiotul de cabanier de la paltinul care se uita pe geam si am zis ca o sa vina sa ma ajute sa ies, si nu a facut-o, si eu faceam semne disperate..
eu cel putin dupa patania mea mi-am zis: daca ai un "feeling" cit de mic, ca ceva nu e in regula cu zapada, sau traseul de urmat la coborire, sau orice necunoscuta din ecuatie, nu te da. o iei usor pas-pas la vale pe urmele pe care ai urcat.. poate sa fie o alegere proasta, poate sa fie o alegere buna.. nu vei sti niciodata, dar ai toate sansele sa mai prinzi o zi de ski fara acel "feeling".
Foarte corect, instinctul iti "sopteste" nu striga.
Daca nu asculti de el, poti intra rau de tot in bucluc.
Messner zicea o chestie foarte simpla si foarte logica:
"Never proceed if instinct dictates caution…"
Nu are rost sa mai mentinez inca o data ce au spus cei dinaintea mea. Doresc insa sa mentionez doar ca atunci cand omului ii sunt unele lucruri cu neputinta, la Dumnezeu ii sunt cu putinta, pt. ca pana la urma forta divina ne-a adus de la nefiinta la fiinta. Dumnezeu ti-a auzit rugaciunile cand erai ingropat si ti-a mai dat o sansa. I-a ajutat pe prietenii tai sa te gaseasca si sa sape mai repede, desi nu aveau echipament si te-a ajutat pe tine sa ai sansa de a fi scos mai repede la aer.
Inca o remarca (si poate nu or sa dea toti cu pietre in mine, asa cum eu nu am criticat nimic din ceea ce s-a zis mai sus, desi nu sunt de acord cu tot ce s-a scris): contuziile, ranile si durerile fizice iti vor dispare si se vor vindeca in timp, dar trauma psihica cu siguranta te-a marcat pe viata. Numai timpul va sterge poate cu buretele aceste sentimente, dar mai presus de toate taina spovedaniei lasata de Dumnezeu oamenilor te poate ajuta sa iti descarci sufletul. Daca nu ai un preot anume unde sa te duci, cauta o manastire si cere o spovedanie la staretul de acolo. Macar pt. ca Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunile si ti-a mai dat o sansa la viata, macar atata lucru poti sa faci si tu, acuma ca esti inca in viata. Doamne ajuta !
Ce bine ca ceilalti au fost pe faza! Cateva minute aici au facut diferenta intre a fi sau a nu fi!
Dar cata revolta pe Gianina!
Eu le-am spus unora care s-au mai dat cu avalansa 'inconstienti' mai mult in gluma… dar dupa supararea unora am inteles ca-i prea dificil sau chiar umilitor sa 'suporte' o astfel de abordare.
Cat despre cei implicati in cazul de fata, se pare ca au fost foarte bine pregatiti si si-au asumat riscurile, stiind foarte bine ce fac, dar si cum sa reactioneze la un eveniment neprevazut… a fost si ceva noroc in acest caz fericit.
Atitudinea si reactia protagonistilor au fost decisive. Cinste lor!
Salut,
E dificil sa intelegi o experienta de genul asta daca nu ai trecut si tu prin una similara.
Din fericire(pt ca am scapat cu bine), si din pacate(pt ca putea sa se termine rau) si eu m-am confruntat cu astfel de probleme si nu o data.
Nu e vorba de orgoliu cat e vorba de sentimentul ca esti judecat gresit. Cred ca fiecare isi asuma greselile si nu prea mai e nevoie de cineva din exterior sa-ti spuna ca ai fost inconstient sau ca ai gresit(e de ajuns un bat la un car de oale sparte).
Relatarea a fost una foarte sincera si directa tocmai pentru ca cei care o citesc sa poata intelege si ei care e fluxul unor decizii care pot avea ca si consecinta astfel de evenimente.
Nu cred ca e util sa-i judecam, dar cu siguranta e util sa tragem fiecare pentru noi concluzile potrivite.
Daca se va intampla asta insemna ca povestirea de mai sus si-a atins scopul.
Numai bine,
Adi V.
Salut,
Ce bine ca ati scapat toti teferi!
Unde s-a produs avalansa? Pe partea din drepata vestica a caldarii, deasupra lacului aproximativ? Adica aici:
http://maps.google.com/maps?q=47.600024,+24.643115&num=1&t=h&sll=47.600231,24.643106&sspn=0.003248,0.010568&ie=UTF8&ll=47.600007,24.642988&spn=0.003248,0.010568&z=17&iwloc=A
Multumesc
http://groups.yahoo.com/group/ClubulAlpinRoman/message/158
PENTRU CEI INTERESATI
Am urmarit si eu cele relatate….bine ca ati scapat teferi cu totii……..am o intrebare….a fost la urcarea spre piciorul Mosului? deci pe partea dreapta cum ne uitam de la cabana spre lac si spre Pietrosu?
citind partea cu pieptul comprimat si imposibilitatea de a respira mi-au transpirat instant mainile – nu pot decat sa imi inchipui mizerabila senzatie de neputinta si disperare, ma bucur ca ai scapat cu bine!
Fara a dori sa fiu sentimental iti spun ca mi s-au umezit ochii cand am citit povestea; chiar cu cateva zile in urma am fost in retezat si acolo am facut exercitii de cautare in avalansa cu pieps, lopata si sonda. cu toate ca era numai un exercitiu, ma gandeam cum ar fi( fereasca Dzeu) sa fii intr-o situatie reala si contracronometru. Bine ca ai scapat numai cu atat!
Sper ca sa invete cat mai multi din ceea ce ai povestit tu aici.
Exact cum au zis si cei de mai sus: am trait alaturi de tine toata intamplarea…
Ma bucur ca s-a terminat cu bine!
M-ai pus pe ganduri cu echipementu de salvare. Am mers de multe ori pe munte iarna fara a avea nici macar lopata..
Bafta!
Ma cutremur cand citesc aceste randuri si imi pare rau ca ti s-au intamplat evenimentele traite de tine.
Ai avut zile de la Dumnezeu si prieteni care l-a nevoie s-au cunoscut.
Imi permit sa-l parafrazez pe Alex Fodor – Hoinarul si sa spun ca poti sa ai mama echipamentului, dar daca nu ai un dram de noroc degeaba…
Eu am invatat o gramada din relatarea ta si te respect ca ai avut curajul sa ne-o impartasesti.
Ar fi bine sa incetati cu postarile in care predomina influente divine , tot felul de zei si rugaciuni… Eu cred ca precautia si un psihic puternic , nu in ultimul rand exercitii de simulare a respectivelor conditii pot face diferenta . Ca si echipamentul specific de care s-a vorbit (lopata, sonda). Multumesc si eu alaturi de ceilalti pentru relatare Adi . PS: pentru cei care-si pun baza mai mult in zei si noroc si mai putin in propria minte , ii rog sa mearga sa ia parte la actiuni de recuperare iarna , in zona vailor nordice din bucegi… sa vada care-i treaba cu dumnezeii si dreptatea divina ..si apoi sa-mi explice si mie, ca io n-am inteles-o niciodata…:( Nicu.